Te-ai întrebat, cumva, de ce și când,
Ți-ai vrut având un drum de așteptare
Și n-ai lăsat să-ți fugă nici un gând
Înspre uitata clipă viitoare?
De ce n-ai vrut să faci întâiul pas
Și-apoi să stai sub semne de-ntrebare,
Sperând că timp destul ți-a mai rămas
Spre altă faptă, iarăși următoare?
Nu ți-ai răspuns și-ți spui că nici nu știi
De ce ai fost atât de răbdătoare
Și, dintr-odată tu te-ai vrut să-mi fii,
În miez de noapte, sărbătoare.
Nu știi nici cum prea simplul meu cuvânt
Rostit cu gând firesc spre înserare
Te-a îndemat spre gestul cel mai sfânt
Dându-mi de tot trecutul meu iertare.
Te-ai întrebat, cumva, de ce aștepți
O anumită clipă viitoare,
Și, chiar greșind, mă pui între cei drepți,
Chiar dacă-nspre păcat îți sunt chemare?
De ce nu-ți vrei motiv de-a sta, în drum,
Și-a nu-ți ști visul rost de împăcare,
De-a te-ncălzi la foc și nu în fum,
Crezând că-i doar o amânare?
Nu-ți ai răspuns și nici nu vrei să știi
Ce socoteli, cu tine, viața are,
Deși, în tine, te-ai dori să fii
Predicție și pas de-naintare.
Nici azi nu știi de ce printr-un cuvânt,
Ce semăna mai mult a întrebare,
Mi l-ai voit, l-ai vrut să-mi de avânt
Spre alfel, ție, ziua următoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu